VIDEO | De la maneta de PlayStation, în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Destinul impresionant al lui Jann Mardenborough, pilotul englez care a provocat accidentul soldat cu un deces la Nurburgring

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ascensiunea fulminantă a lui Jann Mardenborough de la pasionat de jocuri video la pilot în cursele de anduranță a făcut obiectul a numeroase articole în presa engleză. Transformarea a fost spectaculoasă: băiatul timid, căruia îi era rușine să răspundă la telefon, pilotează cu 300 de km/h și a reușit chiar un loc 3 în clasa LMP 2 în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Din păcate, Mardenborough trece prin momente dificile. Nissan-ul pilotat sâmbătă la Nurburgring a decolat, după ce a negociat o denivelare, și s-a oprit în parapet, omorând un fan prezent la cursă

  • GT Academy este un proiect înființat de Sony – proprietara simulatorului de curse Gran Turismo – și Nissan, care dă șansa celor mai buni jucători să concureze în diferite competiții
  • Mardenborough este doar unul dintre piloții care au absolvit GT Academy, el reușind un loc 3 la clasa LMP 2 în Cursa de 24 de ore de la Le Mans, în echipaj cu un alt absolvent al proiectului, Lucas Ordonez


Mardenborough n-a uitat de unde a plecat și continuă să joace Gran Turismo ori de câte ori are ocazia

De câte ori nu ați jucat Need for Speed sau Gran Turismo și ați sperat că veți primi, vreodată, șansa de a pilota un monopost sau un turism pe unul dintre cele mai mari circuite ale lumii? Probabil că aproape de fiecare dată când vă urcați la volanul monopostului virtual vă gândeați că sunteți gata să transpuneți în realitate skill-ul din taste sau manetă. Evident, realitatea este alta. Apex-urile sunt mult mai greu de găsit la 200 km/h în realitate decât în fața unui monitor, iar pe asfalt, pixelii de la Nurburgring, Monza, Silverstone sau Brands Hatch se succed cu o rapiditate uluitoare. O recunoaște și Jann Mardenborough, un pilot britanic de 23 de ani, unul dintre laureații programului Nissan GT Academy.

„Tată, m-am calificat”

Fiul fostului fotbalist Steve Mardenborough, care a trecut pe la Coventry, Wolverhampton, Cardiff sau Colchester, Jann și-a găsit refugiul în jocurile video, după ce cariera sa în karting s-a oprit brusc, la 11 ani, din cauza dificultăților financiare pe care le avea familia sa. „Întotdeauna l-am văzut pe Jann un băiat foarte liniștit, stătea mai mult acasă, uneori îi era rușine chiar să deschidă ușa de la intrare”, povestește mama sa, Lesley-Anne, pentru The Guardian. Extrem de ambițios, Jann nu s-a oprit aici. De fapt, frustrările se acumulaseră și canalizaseră întreaga atenție a micuțului Jann spre lumea virtuală. Astfel că surpriza avea să fie, însă, mare. Talent înnăscut, dovadă și faptul că englezul era văzut drept unul dintre cei mai talentați piloți atunci când concura în karting, tânărul a primit șansa vieții!

În 2011, pe când avea doar 20 de ani, Jann a coborât timid din camera sa și i-a spus tatălui său: „Tată, m-am calificat!”. Bătrânul Steve nu înțelesese nimic. Despre ce era vorba? Din 2008, Nissan a lansat un concurs în care îmbină virtualul cu realitatea. Practic, cei mai buni jucători de Gran Turismo primesc șansa unui test unic, pe un circuit ales de către producătorul japonez, de obicei Silverstone. „Competitorii vor fi testați în puncte-cheie, cum ar fi talentul, pasiunea și ambiția de a deveni piloți”, notează Nissan pe site-ul oficial al jocului Gran Turismo.


Primul câștigător al GT Academy a fost spaniolul Lucas Ordonez, cel care s-a impus în ediția din 2008, deși abia se pregătea să își ia licența la facultate. „Ne gândeam că va fi un exercițiu de marketing excelent, care va mări vizibilitatea ambelor branduri. Dar l-am văzut pe Ordonez cum pilotează la cursa de 24 de ore de la Dubai. A făcut pană pe roata dreapta-spate și era extrem de calm. El conducea un Nissan de 400 de cai putere, dar rostea totul extrem de calm. Ne-am dat seama că putem face ceva interesant. Credeam că trimitem un băiat tânăr la moarte, dar totul a fost ok”, a declarat Darren Cox, directorul diviziei motorsport de la Nissan, pentru The Guardian. Trei ani mai târziu, Ordonez era în mașina Nissan care participa la legendara Cursă de 24 de ore de la Le Mans. A terminat pe locul 9 la general și pe locul secund în clasa LMP2.



Lucas Ordonez (stânga) și Jann Mardenborough (centru) au terminat pe locul 3 în Cursa de 24 de ore de la Le Mans, la clasa LMP2, pe un Nissan Nismo

Miracolul de pe pistă

Reușita lui Mardenborough e cu atât mai impresionantă cu cât a avut 90.000 de rivali pentru testul de la Silverstone. Dar pentru el n-a contat! Pentru câștigătorul din 2011, Nissan pregătise din nou un loc special, într-unul dintre echipajele deplasate la Cursa de 24 de ore de la Dubai. Performanța a fost una remarcabilă, iar echipajul lui Mardenborough a venit pe locul 3 la clasa sa! De aici, cariera englezului a avut o traiectorie ascendentă. În doar șase luni, el și-a câștigat licența de pilot FIA, după ce a învățat enorm: „Totul a fost ceva normal. Cum să citesc trasele ideale, cum să citesc virajele, dar și să controlez mașina din accelerație… Învățasem să fac asta în dormitor, în lumea virtuală, dar instinctul m-a ajutat să transpun și pe pistă”. Un an mai târziu, Mardenborough a concurat în Campionatul GT al Marii Britanii, unde a câștigat o cursă și a terminat pe locul 6 la general. 2013 l-a prins pe englez implicat atât în cursele de monoposturi, în campionatul britanic de Formula 3, dar și pe ultima treaptă a podiumului clasei LMP2 la Le Mans, alături de germanul Michael Krumm și de Lucas Ordonez. „E un adevărat miracol, nu credeam că băiatul timid, care nici nu răspundea la telefon, e acum pe pistă și are asemenea rezultate”, povestea mama lui Mardenborough în 2014.

Cum să ucizi un om

Vă gândeați că povestea are un final fericit? Indiciile erau clare, doar că un eveniment petrecut sâmbăta trecută l-a marcat profund pe pilotul englez de 23 de ani. Mardenborough concura pe vechiul Nurburgring, în competiția VLN1, la volanul unui Nissan GT-R Nismo GT3, turism pe care absolventul GT Academy îl mai pilotase de zeci de ori. „Accidentele înseamnă mai mult decât o simplă apăasare a butonului de Restart. Știu că e periculos, dar nu mă gândesc la asta”, povestea englezul în 2013. Dar Mardenborough a simțit pe propria piele ce înseamnă un accident dur. O simplă denivelare a asfaltului l-a prins nepregătit pe pilotul englez. La o viteză de peste 200 km/h, mașina a decolat pur și simplu și s-a înfipt în gardul de protecție. Din păcate, reacția unui fan prezent pe circuit n-a fost suficient de rapidă. Iar acesta a fost strivit de Nissan-ul lui Mardenborough, fiind ucis pe loc. „Evident, Jann este extrem de trist după acest accident. Fizic, este ok și a fost externat. Dar se simte vinovat”, a fost reacția celor de la Nissan.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×